In Romania sunt peste 3.2 milioane de executari! Mai mult acum se doreste ca incuviintarea sa se realizeze de executori si NU DE INSTANTA!

RECLAMA UN EXECUTOR - Abuz executor judecatoresc
RECLAMA UN EXECUTOR – Abuz executor judecatoresc

Forul constituțional a declarat neconstituționale dispozițiile ex-art. 666 NCPC în, esență, în considerarea a două motive: executorul judecătoresc 1) nu întrunește garanțiilor de imparțialitate și de independență specifice judecătorului și 2) nu dispune de imperium.

Ei bine, din analiza Deciziei Curții Constituționale se desprinde concluzia că legiuitorul a greșit, atunci când, din rațiuni ce țineau de degrevare a instanțelor judecatorești, a inserat printre atribuțiile executorului judecătoresc și prerogativa încuviințării executării silite. Soluția legislativă declarată neconstituțională ignora exigențele constituționale ce se degajau din jurisprudența forului constituțional (nesocotea Decizia nr. 458/2009, la care, astfel cum remarcă și Curtea, nici măcar nu se făcea referire în Expunerea de motive a Legii nr. 138/2014), pentru că tindea la conservarea unei soluții legislative declarate anterior neconstituțională, motiv pentru care înfrângea prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. De altfel, motivarea Curţii avea să fie anticipată în doctrină încă din faza de propunere a CSM de modificare[6] a NCPC şi mai recent, după pronunţarea Deciziei Curţii[7], arătându-se, pe bună dreptate că instanţa de contencios constituţional „declară neconstituţională o dispoziţie legală adoptată cu încălcarea flagrantă a unei decizii anterioare pe care o pronunţase şi asupra căreia nu a revenit”.

În consecință, astfel cum arată și Curtea, nu exista vreo justificare care să stea la baza atribuirii prerogativei de a încuviința executarea silită în sarcina executorului judecătoresc și, cu atât mai puțin, aglomerarea rolului câtorva[8] instanțe judecătorești. Prin urmare, legiuitorul avea obligația pozitivă de a explora și de a identifica alte soluții legislative care să preîntâmpine asemenea dificultăți de ordin practic, dar care să fie în acord cu Legea fundamentală.

Sunt milioane de abuzuri cu privire la onorariile executorilor si ca pun in executare sume prescrise!

Voi ce abuzuri ati constatat?

RECLAMA UN EXECUTOR – Abuz executor judecatoresc 

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x