Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, este invitat, marţi, în plenul Camerei Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, pentru a explica situaţia încasărilor la buget.

ministrul Finanțelor vine să explice gaura de 20 de miliarde la buget
ministrul Finanțelor vine să explice gaura de 20 de miliarde la buget

 

Legea bugetului este marea problemă

„Când a venit Coaliţia PSD – PNL cu bugetul pe 2023 să fie adoptat de Parlament pe repede-înainte, că numai aşa înţeleg PSD, PNL şi Klaus Iohannis să conducă România, am avertizat că este un buget inflaţionist şi mincinos, cu cheltuieli şi deficit bugetar subestimate, respectiv venituri supraestimate. Acum, trei luni mai târziu, când gunoiul nu mai poate fi ascuns sub preş, încep să vorbească de dezastrul la încasări şi cheltuielile scăpate de sub control. Tot în spatele uşilor închise, fără explicaţii şi detalii despre ce vor să facă. Aşa că l-am chemat în Parlament pe ministrul Câciu să explice românilor cum va echilibra bugetul, cum opreşte aceste deficit enorm care duce la scumpiri. Dar, şi de ce a venit în decembrie anul trecut cu un buget mincinos”, a transmis preşedintele USR, Cătălin Drulă, într-un comunicat.

USR a solicitat PSD şi PNL ca, dacă au ajuns la concluzia că trebuie să taie din cheltuielile statului, să înceapă cu pensiile speciale, care „înghit din buzunarul românilor mai mulţi bani de la lună la lună”, susţinând că „doar pe primele două luni ale anului 2023 din bugetul de stat s-au cheltuit cu pensiile speciale 2,24 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 13% faţă de aceleaşi luni ale anului trecut”.

    

 

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
1
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x