Proiectul de plafonare a prețului RCA Euroins, retras

 

Sunt din Bihor si am citit asta si sunt mut!


Amintim, Ministerul Finanțelor a propus, într-un proiect de hotărâre de Guvern, înghețarea timp de șase luni a tarifelor RCA, la nivelul celor aplicate în martie 2022, pentru a preveni scumpiri ale polițelor după insolvența Euroins, în contextul în care deja în ultimii doi ani a avut loc o scumpire de 98% pentru asigurați persoane fizice, respectiv de 104% pentru asigurați persoane juridice.

Puteți consulta aici Proiectul de Hotărâre privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, în forma pusă în dezbatere publică în 22 martie.

Jucătorii din piață au criticat inițiativa. Plafonarea tarifelor RCA încalcă legislația europeană, o astfel de măsură fiind aplicată și în anul 2016, iar atunci mediul concurențial a fost grav afectat și România a intrat în infringement, au transmis, joi, într-un comunicat de presă, reprezentanții companiilor de asigurări, respectiv UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, și PIAR − Patronatul Industriei Asigurătorilor din România.

Proiectul de plafonare a prețului RCA Euroins
Proiectul de plafonare a prețului RCA Euroins retras

Proiectul de plafonare a prețului RCA Euroins, retras

Plafonarea prețului polițelor RCA, o măsură care pe termen scurt provoacă bucurie proprietarilor de mașini, ar putea să ducă la o explozie a tarifelor, la finalul perioadei de aplicare. Nici analiștii economici și nici brokerii nu văd cu ochi buni noul proiect de plafonare pus în dezbatere publică. Ei avertizează că măsura ar putea scoate și alți jucători de pe piață.

Prețul polițelor RCA ar urma să fie plafonat pentru o perioadă de șase luni, la nivelul din luna martie a anului trecut. Propunerea ASF nu este însă nu va face bine pieței asigurărilor, spun brokerii și economiștii.

În proiect se vorbește și despre o scădere a comisionului brokerilor, care va ajunge la maximum 8%. Măsura Guvernalui, cred specialiștii, ar putea destabiliza din nou piața RCA, prin introducerea unui nou jucător.

Prețurile mici, fără justificare economică, au dus și la falimentul City Insurance, dar și la insolvența Euroins, iar piața a fost mereu în pierdere din această cauză. De altfel, pentru statul român plafonarea a devenit cea mai simplă și la îndemână soluție. În ultimul an a plafonat prețurile la energie, gaze, lemne și a compensat prețul carburanților.

Măsurile pot descuraja inclusiv investițiile. Plafonările complică și nu rezolvă problemele, așa că experții recomandă ca piața să fie lăsată să se stabilizeze, chiar dacă există o perioadă mai grea. Altfel vom avea de suferit din punct de vedere economic.

5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x